Aparitia si Dezv. Luptelor in ROMANIA

4 comments

APARIŢIA ŞI DEZVOLTAREA LUPTELOR PE TERITORIUL ROMÂNIEI

a) TRÂNTA – FORMĂ TRADIŢIONALĂ DE LUPTĂ ÎN ROMÂNIA

In cazul populaţiei care a trăit pe teritoriul României întrecerile sub formă de luptă (implicit practicarea exerciţiilor fizice) au derivat din procesul de muncă şi din cel de apărare a integrităţii teritoriale şi a independenţei naţiunii.

Populaţia geto-dacă înregistrează perioade de dezvoltare în timpul domniei regilor Burebista şi Decebal şi în paralel renumele acestui neam luptător depăşeşte graniţele teritoriului. Din dorinţa de a se opune invaziei naţiunilor cotropitoare, conducătorii vechii Dacii acordă o deosebită importanţă pregătirii militare introducând luptele sub diverse forme.

Extensia dominaţiei romane în Balcani începând cu anul 229 î.e.n. aduce cu sine influenţa societăţii latine în care exerciţiile fizice şi mai ales întrecerile de lupte erau foarte preţuite, influenţă care găseşte teren fertil în aptitudinile fizice şi psihice ale strămoşilor noştri.

Chiar istoricii latini consemnează faptul că dacii erau iscusiţi în lupta corp la corp şi au admirat deopotrivă atât valenţele spirituale cât şi virtuţile pe care neamul din spaţiul carpato-dunăreano-pontic le-a demonstrat în lupta de apărare.

După retragerea administraţiei romane din Dacia la ordinul lui Lucius Domitrius Aurelianus în anul 271 e.n. se cristalizează o nouă cultură prin implementarea valorilor latine în spiritul populaţiei autohtone, „împletirea” celor două culturi – romane şi dacice – conduce printre altele la înrădăcinarea unor forme autohtone de lupte ca o consecinţă a nevoii de perpetuare şi de apărare a proaspătului popor român în curs de formare.

In decursul timpului, aceste forme de exprimare a identităţii naţionale s-au făcut simţite cu prilejul diferitelor sărbători populare unde tinerii îşi măsurau puterile luptându-se, îşi manifestau valenţele creatoare prin cântec sau îşi demonstrau virtuţile fizice prin dans etc.

In privinţa sporturilor de luptă practicate cu diverse ocazii pe teritoriul românesc amintim;

a) „Harţa” – sau turnirul, cunoscut şi practicat în Ţara Românească. Cronicarii vremurilor amintesc de participarea unei echipe de cavaleri români în anul 1414 pe timpul domniei lui Mircea cel Bătrân la Buda (Ungaria) iar Vlad Ţepeş a fost chiar premiat la o astfel de întrecere în Austria. Există chiar şi o baladă, care s-a păstrat de-a lungul timpului şi care redă extrem de expresiv detalii privind această formă de întrecere;

b) „Pehlivănia” – sau lupta corp la corp, cunoscută şi practicată în Dobrogea. In 1679 Ion Neculce povesteşte despre o logodnă precizând că românii „s-au veselit două săptămâni cu feluri de feluri de muzici şi de giocuri şi de pehlivani şi de pusei. …adusese şi un pehlivan hindiu harap carele făcea jocuri minunate şi nevăzute pe locurile noastre, iute om era şi vârtos.”

c) „Trânta” – cunoscută ca fiind o componentă de bază din categoria jocurilor atletice autohtone, care prin afinitatea sa în rândul tinerilor şi prin efectele asupra calităţilor fizice şi morale ale practicantţilor a constituit permanent motiv de inspiraţie pentru creatorii de folclor.

Aria de răspândire a trântei a fost largă, aceasta îmbrăcând pe alocuri caracteristici specifice zonei de practicare. Cele mai cunoscute forme de practicare ale trântei au fost:

- lupta ciobănească;
- lupta oltenească sau de curea (cu sau fară piedică);
- lupta dreaptă cu apucare în cruce;
- lupta cu fixarea brâului;
- lupta cu piedică;

Prin diversitatea formelor sale, prin ecoul căpătat in folclor şi prin personajele pe care ie-a păstrat vii de-a lungul timpului, trânta – putem afirma fară riscul de a greşi – a contribuit la îmbogăţirea tezaurului cultural românesc.

Culegătorii de folclor au remarcat adesea frecvenţa cu care apare „lupta pe cinstite” sau trânta în diverse balade sau legende, transmise prin viu grai de-a lungul timpului:

Poveştile populare avându-l ca erou pe Făt-Frumos constituie exemple grăitoare privind aprecierea de care se bucura trânta ca modalitate de a soluţiona pe calea cea mai dreaptă orice conflict sau vrajbă.

Baladele lui Mihu Copilu, Vidra, Ghiţă Cătănuţă, Gheorghiţă Zătrean, Păunaşul Codrilor etc. reflectă fiecare în parte secvenţe ale „luptei pe dreptate” şi evidenţiază profilul loial, cinstit şi plin de virtute al învingătorului în lupta sa împotriva răului.

Impresionat de frumuseaţea acestor întreceri sportive pupul are, însuşi Vasile Alecsandri în studiul intitulat „Românii şi poezia lor” nota: „…şi la românii de astăzi lupta trupească a rămas din vechime un obicei care domneşte pretutindeni la munte şi la câmpie şi biruitorul este încununat cu stimă şi respect precum odinioară la Roma gladiatorii cei mai vestiţi. In vreme ce bătrânii stau culcaţi pe iarbă, povestind despre vremea veche, în vreme ce nevestele şi însurăţeii gioacă în horă, mulţi din flăcăi fac rămăşag pe trânte, se apucă de luptă şi copiii îi imitează prin pregiurul lor. “

Mulţi ani mai târziu (în jurul anilor 1960), valanţele creatoare născute prin practica trântei de către tineretul din mediul rural au fost remarcate şi de către conducerea comunistă a României. Astfel „trânta sub formă de luptă dreaptă cu apucare în cruce…a fost introdusă cu ani în urmă în cadrul spartachiadei tineretului iar din anul 1968 începe să se desfăşoare Campionatul Naţional Sătesc de Trântă dotat cu Cupa U.T.C. în cadrul activităţilor sportive de masă sub egida DACIADEI. Apreciind efectele pozitive ale practicării trântei asupra organismului, precum şi aptitudinile tinerilor de la sate pentru practicarea acestui sport naţional, Ministerul Educaţiei şi învăţământului (n,a. de la acea vreme) a hotărât, începând cu anul 1985, introducerea trântei în Programa şcolară de educaţie fizică din mediul sătesc, la clasele VII- VIII şi IX-X.

Campionatul-National-Satesc-de-Tranta

Campionatul naţional sătesc de trântă s-a desfăşurat în cadrul a patru etape: – etapa locală (pe asociaţie sportivă); – etapa pe comună; – etapa pe judeţ; – finala pe ţară; Competiţia s-a organizat exclusiv pentru tinerii de la sate având vârsta cuprinsă între 14-19 ani, ce concurau în limitele a 6 categorii de greutate (56, 62, 68, 76, 87, + 87kg) iar aceştia nu trebuiau să fie legitimaţi la vreo secţie sportivă de profil, neavând clasificare sportivă. In privinţa regulilor de desfăşurare a competiţiilor de trântă, corpul de arbitri, suprafaţa de luptă, echipament de concurs şi chiar tehnica de luptă s-au remarcat similitudinicu competiţiile de lupte greco-romane.

Scopul organizării şi desfăşurării Campionatului Naţional Sătesc de Trântă a fost următorul:

- popularizară trântei şi atragerea unui număr cât mai mare de tineri din mediul sătesc la practicarea organizată a acestei ramuri de sport;
- cultivarea şi valorificarea tradiţiilor populare privind practicarea sporturilor de luptă;
- valorificarea cunoştinţelor teoretice şi a bagajului de deprinderi şi priceperi practice din domeniul trântei însuşite de elevii claselor VII-VIII şi IX-X în cadrul lecţiilor de educaţie fizică;
- dezvoltarea în rândul tineretului din mediul rural a acelor calităţi fizice şi morale menite de a-1 pregăti pe practicantul de trântă pentru integrarea în viaţa socială şi activitatea productivă;
- observarea, depistarea şi selecţionarea tinerilor cu potenţial pentru practicarea luptelor greco-romane (fapt confirmat mai apoi de obţinerea unui valoros palmares în competiţiile internaţionale de greco-romane de către unii practicanţi de trântă – Exemplu concludent: Nicolae Martinescu: 18 titluri de C.N. la lupte greco-romane, 3 medalii la CE, seniori, 6 medalii la CM. de seniori, 4 participări la J.O., campion olimpic la J.O. Munchen 1972 categoria 100 kg).Nicolae-Marinescu

Ultima ediţie a Campionatului Naţional Sătesc de Trântă s-a desfăşurat în anul 1989, momentul joncţiunii societăţii româneşti de la modelul comunist -centralizat, la cel democratic. In anii ce au urmat, specialiştii domeniului luptelor au concluzionat că dispariţia competiţiilor de trânte a determinat şi o scădere a ariei de selecţie a tinerilor practicanţi de lupte sportive şi implicit scăderea palmaresului pe plan internaţional a luptelor româneşti.

b) APARIŢIA LUPTELOR GRECO-ROMANE, A LUPTELOR LIBERE, A LUPTELOR FEMININE. ŞI A LUPTELOR PE PLAJĂ ÎN ROMÂNIA,

Dacă trânta s-a perpetuat în timp la nivelul mediului rural, dezvoltarea luptelor sportive în România s-a produs în mediul urban.

Primul contact al mişcării sportive româneşti cu luptele competiţionale s-a petrecut în ultima decadă a sec XIX sub forma franceză acestora (lupte greco-romane). Această formă de pionierat a luptelor de concurs era făcută cunoscută publicului amator pe arenele circurilor de către luptători străini (în special francezi), profesionişti.

Prima menţionare a acestui tip de eveniment se consemnează în anul 1892 când pe arena circului „Sidoli” din Bucureşti se produc primele demonstraţii de lupte profesioniste sub conducerea francezului Doublier care a dat şi primele lecţii particulare.

Un an mai târziu, în 1893, cu ocazia unei serbări desfăşurate în parcul Cişmigiu din Bucureşti au avut loc şi primele „întreceri între puternici”. Aceste evenimente aveau un caracter sporadic dar au trezit interesul publicului amator de evenimente sportive şi după o scurtă acalmie, în 1900 şi 1901 am fost iarăşi vizitaţi de luptători străini care şi-au etalat virtuţile şi abilităţile pe arena circurilor.

Urmarea imediată a apetitului demonstrat de către publicul român pentru astfel de evenimente a fost organizarea unor aşa-zise „Campionate ale României” numite impropriu astfel, şi care aveau principal obiectiv câştigul financiar. Cu prilejul unui astfel de eveniment în 1902 se face remarcat şi primul luptător român cu reale calităţi, pe numele său Mitică Dona care îşi începe la scurtă vreme activitatea internaţională, participând la o serie de turnee tot în cadrul circurilor.

După 1905 au început să apară şi primele societăţi sportive cu profil de lupte. Astfel, s-a organizat un concurs de lupte pe plan local de către „Societatea centrală română de arme şi dare la semn” (Societatea Tirul) iar medalia de aur a fost adjudecată de către acelaşi M. Dona.

Anul 1906 s-a dovedit a fi unul foarte important: Cu prilejul expoziţiei de la Filaret s-a organizat un puternic concurs internaţional anunţat ca fiind „Campionatul Lumii” organizat şi finanţat de către ziarul „L’Auto” din Paris. La acest eveniment au participat o seamă de luptători consacraţi precum Paul Pons (Franţa), Podubnîi (Rusia), Zbinsko (Polonia), Lurich (Germania) etc. Dintre participanţii români care s-au făcut remarcaţi au fost N. Dumitrescu şi Gh. Preoţescu, ultimul câştigând şi premiul de consolare. Turneul a fost câştigat de către francezul Paul Pons.

Dumitru-Parvulescu-C.O.1960Tot în aceiaşi an s-a desfăşurat şi un „Campionat al României” cu participare internaţională din Franţa, Turcia, Spania, Rusia, Germania, Polonia, Belgia, Danemarca. Important a fost faptul că întrecerea s-a desfăşurat după reglementările în vigoare de la aceea vreme şi nu după înţelegeri între sportivi. Au existat şi excepţii: la acelaşi turneu s-a desfăşurat o luptă în care erau permise toate loviturile şi apucările (gen pancraţiu) între sportivii Lurich şi Ali-Keli-Ogly. Şi tot în programul aceluiaşi turneu figurează şi o întrecere de luptă dreaptă românească (trântă).

In 1907 s-au organizat întreceri de lupte de către „Societatea de arme, gimnastică şi dare la semn” din Târgovişte precum şi cu ocazia unei serbări a sindicatului ziariştilor din Bucureşti.

Anul 1908 consemnează şi prima competiţie desfăşurată după regulementul oficial de lupte greco-romane organizată de către societatea „Viitorul” din Craiova.

In 1919, după încheierea primului Război Mondial, România a participat pentru prima dată al Campionatele Mondiale de fa Paris prin sportivul Petru Sonda, iar în decembrie s-au organizat primele campionate naţionale de lupte greco-romane la Timişoara de către clubul „Chinezul”.

Pe fondul dezvoltării tot mai ample a cluburilor private din Banat şi Ardeal, în 1929 clubul „Jiul” a organizat la Vulcan primul concurs pentru juniori, şi tot atunci s-au desfăşurat primele meciuri inter-oraşe între Oradea, Cluj, Arad şi Debrecen.

In privinţa luptelor libere putem aprecia faptul că ele s-au dezvoltat ca urmare a activităţii susţinute a Federaţiei Române de Lupte (înfiinţată în 1930) în anii ’50 iar prima ediţie a campionatului republican (de lupte libere) s-a desfăşurat abia în anul 1954, De remarcat este faptul că bună parte din participanţii la acest turneu au fost din rândul practicanţilor de lupte greco-romane.

Luptele feminine au apărut în România la iniţiativa FILA în ultimii ani ai mileniului trecut. Prima ediţie de Campionat Naţional a fost organizată în anul 1998 la nivelul de vârstă junioare iar doi ani mai târziu s-a trecut şi la categoria de vârstă superioară, respectiv senioare.

Prima participare internaţională a fost înregistată în anul 1999 la CE. de junioare (Budapesta), în acelaşi an având loc şi prima participare la CM. junioare (Bucureşti). Prima participare românească într-o competiţie de senioare a fost înregistrată la CE. de la Budapesta 2000, în relativ scurtă vreme au început să apară şi rezultatele, fapt care ne îndreptăţeşte astăzi să sperăm că cel puţin la acest nivel (al fetelor) exită potenţial pentru relansarea şcolii româneşti pe plan mondial,

Lupte-de-Plaja-2005In privinţa luptele pe plajă, acestea au apărut la noi în ţară ca urmare a iniţiativei Federaţiei Internaţionale a Asociaţiei de Lupte (F.LL.A.) încă din anul 2005, for care şi-a propus o promovare intensă a sportului luptelor în încercarea sa de a spori interesul mass-media pentru o astfel de activitate.

Luptele pe plajă reprezintă o alternativă la formele consacrate de lupte libere şi greco-romane aflate într-un con de umbră în ce priveşte atractivitatea publicului spectator şi telespectator, şi nu în ultimul rând o întoarcere a luptelor la originile antice: luptele pe nisipul palestrelor greceşti.

La iniţiativa FILA, federaţia română de specialitate a reacţionat şi în anul 2006 a organizat la Mangalia în premieră primul Campionat Naţional de lupte pe nisip în perioada 9-10 august 2006 rezervat junioarelor.

La acest turneu s-au făcut remarcate componentele lotului naţional de lupte feminine iar momentul s-a dorit a fi un nou avânt al luptelor româneşti pe plan intern şi internaţional.

Citeste si Articolul <Dezvoltarea luptelor Romanesti pe Plan Mondial>

APARIŢIA ŞI DEZVOLTAREA LUPTELOR PE TERITORIUL

ROMÂNIEI,

a) TRÂNTA - FORMĂ TRADIŢIONALĂ DE LUPTĂ ÎN ROMÂNIA

După retragerea administraţiei romane din Dacia la ordinul lui Lucius Domitrius Aurelianus în anul 271 e.n. se cristalizează o nouă cultură prin implementarea valorilor latine în spiritul populaţiei autohtone, „împletirea” celor două culturi - romane şi dacice - conduce printre altele la înrădăcinarea unor forme autohtone de lupte ca o consecinţă a nevoii de perpetuare şi de apărare a proaspătului popor român în curs de formare.

In decursul timpului, aceste forme de exprimare a identităţii naţionale s-au făcut simţite cu prilejul diferitelor sărbători populare unde tinerii îşi măsurau puterile luptându-se, îşi manifestau valenţele creatoare prin cântec sau îşi demonstrau virtuţile fizice prin dans etc.

In privinţa sporturilor de luptă practicate cu diverse ocazii pe teritoriul românesc amintim;

a) „Harţa” - sau turnirul, cunoscut şi practicat în Ţara Românească. Cronicarii vremurilor3 amintesc de participarea unei echipe de cavaleri români în anul 1414 pe timpul domniei lui Mircea cel Bătrân la Buda (Ungaria) iar Vlad Ţepeş a fost chiar premiat la o astfel de întrecere în Austria. Există chiar şi o baladă, care s-a păstrat de-a lungul timpului şi care redă extrem de expresiv detalii privind această formă de întrecere;

Balada lui Radu Calomfirescu Balade populare româneşti citate de Todan I. şi Iancu H. Noi în cale ti-am ieşit Eî la harţă se lua, începea dar de călare

C-avem dar de hărăţiî Pe jurământ s-apuca Harţa cea din fuga mare

Şi la harţă vitejească Stăpânii să bănuiască Paloşele zăngănind

Şi la joacă războiască Şi shgile sad privească Suliţele învârtind.

b) „Pehlivănia”4 - sau lupta corp la corp, cunoscută şi practicată în Dobrogea. în 1679 Ion Neculce povesteşte despre o logodnă precizând că românii „s-au veselit două săptămâni cu feluri de feluri de muzici şi de giocuri şi de pehlivani şi de pusei. …adusese şi un pehlivan hindiu harap carele făcea jocuri minunate şi nevăzute pe locurile noastre, iute om era şi vârtos.

c) Trânta” - cunoscută ca fiind o componentă de bază din categoria jocurilor atletice autohtone, care prin afinitatea sa în rândul tinerilor şi prin efectele asupra calităţilor fizice şi morale ale practicantţilor a constituit permanent motiv de inspiraţie pentru creatorii de folclor.

„Foaie verde ş-o lalea Au în spată să se taie

Ei la luptă să gătea, Au la piept să se-ncovoaie.

Dar ce luptă nu ştia

Aria de răspândire a trântei a fost largă, aceasta îmbrăcând pe alocuri caracteristici specifice zonei de practicare. Cele mai cunoscute forme de practicare ale trântei au fost:

- lupta ciobănească;

- lupta oltenească sau de curea (cu sau fară piedică);

- lupta dreaptă cu apucare în cruce;

- lupta cu fixarea brâului;

- lupta cu piedică;

Prin diversitatea formelor sale, prin ecoul căpătat in folclor şi prin personajele pe care ie-a păstrat vii de-a lungul timpului, trânta - putem afirma fară riscul de a greşi - a contribuit la îmbogăţirea tezaurului cultural românesc.

Culegătorii de folclor au remarcat adesea frecvenţa cu care apare „lupta pe cinstite” sau trânta în diverse balade sau legende, transmise prin viu grai de-a lungul timpului:

Poveştile populare avându-1 ca erou pe Făt-Frumos constituie exemple grăitoare privind aprecierea de care se bucura trânta ca modalitate de a soluţiona pe calea cea mai dreaptă orice conflict sau vrajbă.

Baladele lui Mihu Copilu, Vidra, Ghiţă Cătănuţă, Gheorghiţă Zătrean, Păunaşul Codrilor etc. reflectă fiecare în parte secvenţe ale „luptei pe dreptate” şi evidenţiază profilul loial, cinstit şi plin de virtute al învingătorului în lupta sa împotriva răului.

Impresionat de frumuseaţea acestor întreceri sportive pupul are, însuşi Vasile Alecsandri6 în studiul intitulat „Românii şi poezia lor” nota: „…şi la românii de astăzi lupta trupească a rămas din vechime un obicei care domneşte pretutindeni la munte şi la câmpie şi biruitorul este încununat cu stimă şi respect precum odinioară la Roma gladiatorii cei mai vestiţi. In vreme ce bătrânii stau culcaţi pe iarbă, povestind despre vremea veche, în vreme ce nevestele şi însurăţeii gioacă în horă, mulţi din flăcăi fac rămăşag pe trânte, se apucă de luptă şi copiii îi imitează prin pregiurul lor.

Mulţi ani mai târziu (în jurul anilor 1960), valanţele creatoare născute prin practica trântei de către tineretul din mediul rural au fost remarcate şi de către conducerea comunistă a României. Astfel „trânta sub formă de luptă dreaptă cu apucare în cruce…a fost introdusă cu ani în urmă în cadrul spartachiadei tineretului iar din anul 1968 începe să se desfăşoare Campionatul Naţional Sătesc de Trântă dotat cu Cupa U.T.C. în cadrul activităţilor sportive de masă sub egida DACIADEI.

Apreciind efectele pozitive ale practicării trântei asupra organismului, precum şi aptitudinile tinerilor de la sate pentru practicarea acestui sport naţional, Ministerul Educaţiei şi învăţământului (n,a. de la acea vreme) a hotărât, începând cu anul 1985, introducerea trântei în Programa şcolară de educaţie fizică din mediul sătesc, la clasele VII- VIII şi IX-X. “7

cu competiţiile de lupte greco-romane.

Scopul organizării şi desfăşurării Campionatului Naţional Sătesc de Trântă a fost următorul:

- popularizară trântei şi atragerea unui număr cât mai mare de tineri din mediul sătesc la practicarea organizată a acestei ramuri de sport;

- cultivarea şi valorificarea tradiţiilor populare privind practicarea sporturilor de luptă;

- valorificarea cunoştinţelor teoretice şi a bagajului de deprinderi şi priceperi practice din domeniul trântei însuşite de elevii claselor VII-VIII şi IX-X în cadrul lecţiilor de educaţie fizică;

- dezvoltarea în rândul tineretului din mediul rural a acelor calităţi fizice şi morale menite de a-1 pregăti pe practicantul de trântă pentru integrarea în viaţa socială şi activitatea productivă;

- observarea, depistarea şi selecţionarea tinerilor cu potenţial pentru practicarea luptelor greco-romane (fapt confirmat mai apoi de obţinerea unui valoros palmares în competiţiile internaţionale de greco-romane de către unii practicanţi de trântă - Exemplu concludent: Nicolae Martinescu: 18 titluri de C.N. la lupte greco-romane, 3 medalii la CE,

Campionatul naţional sătesc de trântă s-a desfăşurat în cadrul a patru etape: - etapa locală (pe asociaţie sportivă); - etapa pe comună; - etapa pe judeţ; - finala pe ţară; Competiţia s-a organizat exclusiv pentru tinerii de la sate având vârsta cuprinsă între 14-19 ani, ce concurau în limitele a 6 categorii de greutate (56, 62, 68, 76, 87, + 87kg) iar aceştia nu trebuiau să fie legitimaţi la vreo secţie sportivă de profil, neavând clasificare sportivă.

In privinţa regulilor de desfăşurare a competiţiilor de trântă, corpul de arbitri, suprafaţa de luptă, echipament de concurs şi chiar tehnica de luptă s-au remarcat similitudini

seniori, 6 medalii la CM. de seniori, 4 participări la J.O., campion olimpic la J.O. Munchen 1972 categoria 100 kg).

Ultima ediţie a Campionatului Naţional Sătesc de Trântă s-a desfăşurat în anul 1989, momentul joncţiunii societăţii româneşti de la modelul comunist -centralizat, la cel democratic. In anii ce au urmat, specialiştii domeniului luptelor au concluzionat că dispariţia competiţiilor de trânte a determinat şi o scădere a ariei de selecţie a tinerilor practicanţi de lupte sportive şi implicit scăderea palmaresului pe plan internaţional a luptelor româneşti.

b) APARIŢIA LUPTELOR GRECO-ROMANE, A LUPTELOR LIBERE, A LUPTELOR FEMININE. ŞI A LUPTELOR PE PLAJĂ ÎN ROMÂNIA,

Dacă trânta s-a perpetuat în timp la nivelul mediului rural, dezvoltarea luptelor sportive în România s-a produs în mediul urban.

Primul contact al mişcării sportive româneşti cu luptele competiţionale s-a petrecut în ultima decadă a sec XIX sub forma franceză acestora (lupte greco-romane). Această formă de pionierat a luptelor de concurs era făcută cunoscută publicului amator pe arenele circurilor de către luptători străini (în special francezi), profesionişti.

Prima menţionare a acestui tip de eveniment se consemnează în anul 1892 când pe arena circului „Sidoli” din Bucureşti se produc primele demonstraţii de lupte profesioniste sub conducerea francezului Doublier care a dat şi primele lecţii particulare8.

Un an mai târziu, în 1893, cu ocazia unei serbări desfăşurate în parcul Cişmigiu din Bucureşti au avut loc şi primele „întreceri între puternici”. Aceste evenimente aveau un caracter sporadic dar au trezit interesul publicului amator de evenimente sportive şi după o scurtă acalmie, în 1900 şi 1901 am fost iarăşi vizitaţi de luptători străini care şi-au etalat virtuţile şi abilităţile pe arena circurilor.

Urmarea imediată a apetitului demonstrat de către publicul român pentru astfel de evenimente a fost organizarea unor aşa-zise „Campionate ale

Kiriţescu, O, citat de Ghibu, E şi Todan I. - Sportul românesc de-a lungul anilor României” numite impropriu astfel9, şi care aveau principal obiectiv câştigul financiar. Cu prilejul unui astfel de eveniment în 1902 se face remarcat şi primul luptător român cu reale calităţi, pe numele său Mitică Dona care îşi începe la scurtă vreme activitatea internaţională, participând la o serie de turnee tot în cadrul circurilor.

După 1905 au început să apară şi primele societăţi sportive cu profil de lupte. Astfel, s-a organizat un concurs de lupte pe plan local de către „Societatea centrală română de arme şi dare la semn” (Societatea Tirul) iar medalia de aur a fost adjudecată de către acelaşi M. Dona.

Anul 1906 s-a dovedit a fi unul foarte important: Cu prilejul expoziţiei de la Filaret s-a organizat un puternic concurs internaţional anunţat ca fiind „Campionatul Lumii” organizat şi finanţat de către ziarul „L’Auto” din Paris. La acest eveniment au participat o seamă de luptători consacraţi precum Paul Pons (Franţa), Podubnîi (Rusia), Zbinsko (Polonia), Lurich (Germania) etc. Dintre participanţii români care s-au făcut remarcaţi au fost N. Dumitrescu şi Gh. Preoţescu, ultimul câştigând şi premiul de consolare. Turneul a fost câştigat de către francezul Paul Pons.

Tot în aceiaşi an s-a desfăşurat şi un „Campionat al României” cu participare internaţională din Franţa, Turcia, Spania, Rusia, Germania, Polonia, Belgia, Danemarca. Important a fost faptul că întrecerea s-a desfăşurat după reglementările în vigoare de la aceea vreme şi nu după înţelegeri între sportivi. Au existat şi excepţii: la acelaşi turneu s-a desfăşurat o luptă în care erau permise toate loviturile şi apucările (gen pancraţiu) între sportivii Lurich şi Ali-Keli-Ogly. Şi tot în programul aceluiaşi turneu figurează şi o întrecere de luptă dreaptă românească (trântă).

In 1907 s-au organizat întreceri de lupte de către „Societatea de arme, gimnastică şi dare la semn” din Târgovişte precum şi cu ocazia unei serbări a sindicatului ziariştilor din Bucureşti.

Anul 1908 consemnează şi prima competiţie desfăşurată după regulementul oficial de lupte greco-romane organizată de către societatea „Viitorul” din Craiova.

In 1919, după încheierea primului Război Mondial, România a participat pentru prima dată al Campionatele Mondiale de fa Paris prin sportivul Petru Sonda, iar în decembrie s-au organizat primele campionate naţionale de lupte greco-romane la Timişoara de către clubul „Chinezul”.

Pe fondul dezvoltării tot mai ample a cluburilor private din Banat şi Ardeal, în 1929 clubul „Jiul” a organizat la Vulcan primul concurs pentru juniori, şi tot atunci s-au desfăşurat primele meciuri inter-oraşe între Oradea, Cluj, Arad şi Debrecen.

In privinţa luptelor libere putem aprecia faptul că ele s-au dezvoltat ca urmare a activităţii susţinute a Federaţiei Române de Lupte (înfiinţată în 1930) în anii ‘50 iar prima ediţie a campionatului republican (de lupte libere) s-a desfăşurat abia în anul 1954, De remarcat este faptul că bună parte din participanţii la acest turneu au fost din rândul practicanţilor de lupte greco-romane.

Luptele feminine au apărut în România la iniţiativa FILA în ultimii ani ai mileniului trecut. Prima ediţie de Campionat Naţional a fost organizată în anul 1998 la nivelul de vârstă junioare iar doi ani mai târziu s-a trecut şi la categoria de vârstă superioară, respectiv senioare.

Prima participare internaţională a fost înregistată în anul 1999 la CE. de junioare (Budapesta), în acelaşi an având loc şi prima participare la CM. junioare (Bucureşti). Prima participare românească într-o competiţie de senioare a fost înregistrată la CE. de la Budapesta 2000, în relativ scurtă vreme au început să apară şi rezultatele, fapt care ne îndreptăţeşte astăzi să sperăm că cel puţin la acest nivel (al fetelor) exită potenţial pentru relansarea şcolii româneşti pe plan mondial,

In privinţa luptele pe plajă, acestea au apărut la noi în ţară ca urmare a iniţiativei Federaţiei Internaţionale a Asociaţiei de Lupte (F.LL.A.) încă din anul 2005, for care şi-a propus o promovare intensă a sportului luptelor în încercarea sa de a spori interesul mass-media pentru o astfel de activitate.

Luptele pe plajă reprezintă o alternativă la formele consacrate de lupte libere şi greco-romane aflate într-un con de umbră în ce priveşte atractivitatea publicului spectator şi telespectator, şi nu în ultimul rând o întoarcere a luptelor la originile antice: luptele pe nisipul palestrelor greceşti.

La iniţiativa FILA, federaţia română de specialitate a reacţionat şi în anul 2006 a organizat la Mangalia în premieră primul Campionat Naţional de lupte pe nisip în perioada 9-10 august 2006 rezervat junioarelor.

La acest turneu s-au făcut remarcate componentele lotului naţional de lupte feminine iar momentul s-a dorit a fi un nou avânt al luptelor româneşti pe plan intern şi internaţional.

{ 2 comments… read them below or add one }

1 acic jocuri aparare octombrie 4, 2013 la 4:11

Hi, I think your website might be having browser compatibility issues.

When I look at your blog in Ie, it looks fine but when opening in Internet Explorer, it has
some overlapping. I just wanted to give you a quick heads up!
Other then that, great blog!

2 magazin pe net cu flori octombrie 7, 2014 la 15:12

Cele mai bune informatii pe care le-am putut gasi pe net.

Leave a Comment


5 − 1 =

{ 2 trackbacks }