Luptele sportive reprezintă astăzi întreceri sportive individuale întemeiate pe scopul suprem (tuş – nemodificat din antichitate) respectiv, trântirea la sol, “pe spate”, a oponentului. “Tuşul” este validat şi scopul atins în condiţiile menţinerii partenerului de întrecere, preţ de câteva secunde în această poziţie. În timpul acţiunilor de trântire sunt permise (raportat la stilul de luptă) apucări asupra tuturor segmentelor (cap, trunchi, membre superioare, membre inferioare), totodată fiind regulamentare acţiuni de facilitare a obiectivului (trântire) ce se realizează acţionând cu toate segmentele corpului. Nu sunt permise loviturile, manevrele articulare dureroase, precum şi alte acţiuni obstrucţioniste sau care pot provoca lezarea psiho-fizică a participanţilor.
Încadrarea concurenţilor în competiţii de lupte se face raportat la greutatea corporală, manifestarea prestaţiei din cadrul întrecerilor directe fiind condiţionată, restricţionată de repere temporale, spaţiale, concurenţiale. Conform reperelor de adversitate, ce condiţionează manifestarea prestaţiei tehnico-tactice din concurs, enunţate, „luptele se încadrează între disciplinele sportive euristice”1. Structura, dinamica, complexitatea, situaţiilor problematice rezultate într-o luptă directă, de concurs, din interacţiunea celor doi sportivi opozivi şi inventivi, în egală măsură, prin expunerea tuturor resurselor psiho- fizice, tehnico-tactice şi energetice de care dispun presupun determinarea optimă, în condiţii de incertitudine, a soluţiilor în vederea continuării eficace a acţiunilor şi în final realizarea obiectivului impus. Pe parcursul luptei, dinamica situaţiilor problematice este greu de anticipat iar viteza de desfăşurare a acestora poate face ca aceste apariţia situaţiilor în speţă să fie percepută doar de cunoscători.
Coordonatele euristice sunt confirmate şi de afirmaţia conform căreia „este foarte dificil pentru un sportiv să atace şi să se apere în acelaşi timp, să-şi ascundă intenţiile şi să ghicească gândurile adversarului, să dea dovadă de sânge rece atunci când nervii sunt încordaţi, să ia decizii în fracţiuni de secundă, lipsit cu desăvârşire de informaţii, să nu cadă într-o criză de timp irecuperabilă, să fie suplu în acţiunile tactice şi în acelaşi timp consecvent faţă de scopul strategic propus în timpul confruntării, luptătorul captează şi analizează o informaţie variată asupra poziţiei propriului său corp, asupra arbitrului, asupra suprafeţei de luptă, asupra corpului adversarului etc. şi el determină comportamentul său viitor de luptă în conformitate cu modul în care aceasta este analizată”.
