ANALIZA ACTIVITATE

Suntem foarte aproape de cea mai importanta competitie a planetei, Jocurile Olimpice de vara, de incheierea unui ciclu olimpic si de aceea am ales sa ma adresez voua, tututor celor din lumea luptelor! Am avut o jumatate de an foarte buna, in care am reusit sa obtinem medalii pe toate palierele: juniori, cadeti si seniori! Cele doua medalii de aur, Kriszta Incze, la CE de juniori si Maria Cioclea, la CE de cadeti, la care se adauga cele mai bune rezultate la CE, la lupte libere seniori, dupa o asteptare de 24 de ani, ma fac sa cred ca suntem pe drumul cel bun. Organizarea unui Campionat European de juniori, pentru prima data in istoria Romaniei, a contribuit enorm la imaginea luptelor romanesti pe plan international, unde suntem din ce in ce mai respectati, dovada fiind si Cupa Europei pe natiuni pe care o vom gazdui, in luna noiembrie a acestui an si exista sanse reale sa primim organizarea unui CE de seniori, dupa 40 de ani! Revenirea luptelor in elita internationala s-a materializat si prin calificarea arbitrului Gyarmati Ferencz, la Jocurile Olimpice care debuteaza pe 5 august, la Rio. Sunt convins ca anul viitor, daca ne vom continua munca, vom avea inca un arbitru olimpic, ceea ne-ar aseza si din acest punct de vedere alaturi de marile puteri pe plan mondial. Anul trecut l-am incheiat pe profit, ceea ce arata ca managementul a fost unul de calitate. Intotdeauna am incercat sa fiu drept si corect, si in ciuda opiniilor diferite, sportivii nu au avut de suferit, ci din contra le-am oferit conditii de top mondial si european. Ca federatie, ne-am respectat obligatiile fata de sportivi, cantonamente, concursuri internationale valoroase, echipament, medicamentatie si tot ceea ce au avut nevoie. Premierile sunt acordate de MTS, iar bursele de merit de catre MTS si COSR. Am reusit sa dotam cu saltele si cu echipament specific cluburile pentru a avea toate conditiile de mare performanta. Din pacate, federatia nu poate controla deciziile unor luptatori de a abandona sportul si de aceea le cer inca o data sprijinul antrenorilor de la cluburi in aceasta chestiune, dar si in pregatirea de zi de zi a sportivilor. Tot cluburilor, acolo unde sunt legitimati sportivii, le revine sarcina de a plati indemnizatiile, salariile sau alte conventii materiale, nefiind vina federatiei ca unii luptatori se pierd pe drum, se lasa de sport, pentru ca nu sunt remunerati de cluburile de la care provin. Ba mai mult, unii antrenori prefera sa-i piarda, punand interesul personal pe primul plan, in loc sa le ofere dezlegarea pentru a se putea transfera la alt club, oricare ar fi acesta, club care ii poate satisface cerintele, in cazul sportului nostru destul de modeste. In final, as vrea sa va mai spun ca imi asum si micile erori, care sunt inerente atunci cand te afli in fruntea unei federatii si sa va asigur ca voi face tot ce imi sta in putinta sa le indrept. Va multumesc si HAI ROMANIA!

13754172_1061363353910744_66936326468996830_n 13669559_1061363283910751_2729380632358945958_n IMG_409313627010_1061363267244086_4776906739997032421_n