GALA LAUREATILOR 2017

EVENIMENT.

In data de 20 decembrie a avut loc „Gala Laureaților” unde Federația Română de Lupte și-a premiat cei mai valoroși sportivi din acest an.

Președintele Comitetului Olimpic si Sportiv Roman domnul Mihai Covaliu împreuna cu Secretarul General domnul George Boroi au fost alături de marea familie a luptelor românești oferindu-ne trofeul „Team România” pentru spiritul de echipa de care am dat dovada in 2017.

 

La ceremonie au participat membrii federatiei, membrii Biroului Federal reprezentanti mass-media, antrenori, oficiali, sportivi, fosti performeri dar si o importanta asistenta formata din iubitori ai luptelor romanesti.

Pentru prima, data ierarhiile s-au stabilit pe grupe de vârsta.

ALINA VUC este sportivul anului in cadrul Federatiei Romane de Lupte ca urmare a performantelor istorice din acest an, titlul de vice-campiona mondiala la seniori si locul II la Cupa Europei pe Natiuni, reprezentand cele mai mari performante, la lupte feminine, din intreaga existenta a federatiei.

La categoria de varsta cadeți, sportivul anului a fost desemnata Roxana Tif, la categoria de varsta juniori, Ștefania Priceputu, iar la tineret U 23 Alexandra Anghel.

Antrenorul anului a fost desemnat Nikolay Stoianov, responsabil pentru cele mai mari performante ale luptelor feminine românești. Impreuna cu acesta, a fost premiat intreg colectivul tehnic al lotului olimpic (Petru Toarca, antrenor secund, Ariana Limona, medic, Marcela Scorteanu, maseur si Horatiu Albu, metodist).

Felicitari ALINA! Felicitari Maestre! Felicitări tuturor laureaților!

Felicitari tuturor celor care au contribuit la performantele din acest an!